Caută

Un troleibuz a ajuns în Câmpulung

    După ce zeci de ani a transportat călători în Târgu Jiu, după ce a fost salvat de la dezmembrare de un grup de tineri, după un drum cu peripeții făcut nu pe propriile roți, ci cu ajutorul unui trailer și alte încercări pentru a ajunge la destinație, un troleibuz a ajuns la Câmpulung. Nu este vorba de un mijloc de transport local, ci de cel mai nou exponat care acum poate fi admirat în curtea Muzeului Automobilului Românesc. Într-un reportaj EXCLUSIV la Muscel TV, aflați povestea troleibuzului, dar și a oamenilor care salvează ultimele exemplare de automobile fabricate altădată în România!

EMA POPA ADRIAN POPA
Acesta este un troleibuz fabricat la ROCAR în anul 1994 și care până în anul 2021 i-a transportat pe locuitorii orașului Târgu Jiu. Când în oraș au venit troleibuzele moderne, acesta a fost pensionat adică scos de pe linie, lăsat într-o parcare vreo 2 ani așteptând momentul când o firmă va veni să-l dezmembreze. Așa s-a întâmplat cu aproape toate troleibuzele produse de-a lungul timpului în România, dar în cazul acestuia, în drumul spre dezmembrare, au intervenit trei tineri, Alexandru Tufan, Mihai Păcurețu și Tudor Mărcicășan, care fac parte din Asociația ”Metrou ușor” care au considerat că nu este un morman de fier vechi ci o bijuterie care trebuie păstrată, conservată și restaurată pentru că face parte din industria autohtonă de automobile dar și din istoria transportului local românesc.

Ca să poată fi salvat trebuia să fie găsit un loc unde să poată fi parcat. Dată fiind dimensiunea sa de 17m, era cam greu să-i fi găsit un garaj, așa că au luat legătura cu Muzeul Automobilului Românesc de la Câmpulung și a început o adevărată aventură.
 Odată ajuns la Câmpulung au mai trecut câteva ore și o muncă dificilă pentru a putea așeza troleibuzul la locul de expunere pentru că, fiind un mijloc de transport electric ce funcționează alimentându-se de la linii de curent, inexistente în oraș, și evident nici în curtea muzeului, motorul deși funcțional nu putea funcționa. După multe manevre, după multe strategii și schimbări de strategii, după multe emoții, efort fizic, alergat, împins, tractat, într-un final troleibuzul și-a găsit locul devenind oficial exponat al Muzeului.

   Dacă în marile orașe nu există preocupare pentru automobilele istorice fabricate în România, la Câmpulung, există un demers sută la sută privat, al familiei Hagi, de a salva cât mai multe dintre automobilele fabricate de-a lungul timpului în țara noastră. Muzeul Automobilului Românesc este cel care va găzdui troleibuzul. Aducerea troleibuzului la muzeul Câmpulungean nu însemnă și finalul poveștii pentru că cei trei au planuri pentru viitor legate de restaurare în așteptarea unui demers al vreunei instituții a statului român de a înființa un muzeu unde gigantul de 17 metri cu burduf și scaune albastre să fie așezat la loc de cinste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *