Structura editorială a televiziunii noastre este diversificată şi se adresează unui public generalist.
Funcţia de informare şi cea de educare joacă un rol primordial în producţiile de la Muscel TV.
DE VORBĂ CU… – realizator Ema POPA
Joi, 18.15 – 19.15 (înregistrare).
Emisiunea este dedicată celor care creează, dar care, în acelaşi timp, sunt modele pentru comunitatea în care trăiesc. Este un dialog despre evoluţia subiectului în raport cu sine, în raport cu evenimentele care le-au marcat viaţa, cu oamenii care le-au marcat existenţa. Emisiunea se desfăşoară în mediul cel mai apropiat interlocutorului, astfel că se mizează şi pe impactul vizual prin intermediul filmărilor şi editării imaginilor.
CRONICA SPORTIVĂ – realizator Sorin MĂȚĂUANU
Luni, 19.15 – 20.15 (direct).
Evenimentele sportive sunt prezentate şi analizate împreună cu cei care activează în domeniu. În cadrul emisiunii sunt difuzate imagini surprinse în timpul competiţiilor sportive şi sunt promovate evenimentele care urmează a se desfăşura. Emisiunea este interactivă.
CLUBUL PRESEI MUSCELENE
Marţi, 21.45 – 22.45 (direct).
Reprezentanţi ai instituţiilor media locale și regionale dezbat şi analizează subiecte propuse de telespectatori. Emisiunea este interactivă, telespectatorii din cele trei județe având posibilitatea să intervină telefonic pentru a-şi expune opinia pe marginea subiectelor abordate şi pentru a face propuneri de dezbatere.
HOTĂRÂRI CORECTE, HOTĂRÂRI ÎNŢELEPTE – realizator Adrian POPA
Marţi, 21.45 – 22.45 (direct).
Începând din anul 1999, Muscel TV transmite în direct şedinţele Consiliului Local al Municipiului Câmpulung. Întrucât, în unele situaţii, am constatat că în timpul şedinţelor anumite proiecte de hotărâre erau abordate expeditiv, telespectatorii fiind astfel lezaţi în interesul lor de a cunoaşte în amănunt hotărârile care privesc comunitatea locală, dar şi pentru a oferi tuturor reprezentanţilor formaţiunilor politice prezente în forul legislativ local posibilitatea de a-şi prezenta punctul de vedere, am considerat necesară introducerea în grilă a acestei emisiuni. Difuzată în marţea de dinaintea şedinţei Consiliului Local, emisiunea îi are ca invitaţi pe reprezentanţii tuturor formaţiunilor politice din consiliu şi este, de fapt, o dezbatere a ordinii de zi a şedinţei ce urmează, oferindu-le şi telespectatorilor posibilitatea de a interveni, telefonic, în direct pentru a-şi exprima punctul de vedere. Astfel, în opinia noastră, votul exprimat de consilierii locali va putea fi argumentat şi ţinând cont de voinţa locuitorilor Câmpulungului.
CONSULTANŢĂ AGRICOLĂ – realizator Paul SIMA
Miercuri, 18.15 – 19.15 (înregistrare).
Scopul acestei emisiuni este acela de a difuza informaţii din domeniu, prezentate de reprezentanţi ai Oficiilor Judeţene pentru Consultanţă Agricolă. Direcţiile vizate sunt cele legate de oportunităţile de iniţiere şi dezvoltare a unor activităţi în domeniul agricol, inclusiv prin accesarea fondurilor europene, cât şi prezentarea unor acţiuni de succes ale diferiţilor întreprinzători din zonă. De asemenea, este prezentat calendarul activităţilor specifice şi sunt difuzate reportaje realizate cu ocazia unor evenimente de anvergură naţională (conferinţe, seminarii, târguri, etc.).
LA VAMA VREMII, cu Nicolae BADIU
Marți, 18.15 – 19.15 (direct/înregistrare).
Un dialog cu oameni care lasă ceva în urma lor, prin ceea ce fac. O analiză a motivelor care îl determină pe om să creeze, să se implice, a luptei sale cu sine și cu vremurile. Fiecare vede diferit lumea în care trăim și, din când în când, se impune un bilanț al activității noastre, ca și cum am trece dintr-un loc în altul, dintr-o etapă într-alta, de la o vamă a vremii la alta.
REPORTAJ MUSCEL TV
Marți și joi: 06.15 , Vineri: 13.45 și 18.45 (înregistrare).
Viața comunității căreia ne adresăm se confruntă cu probleme dintre cele mai diverse. Pornind de la situațiile sociale, până la economia locală și, în general, tot ceea ce înseamnă eveniment în viața unei comunități, emisiunea difuzată sub acest generic își propune să surprindă și să prezinte „pulsul” comunității regionale, cu bune și cu rele. Încercăm, totodată, să semnalăm situațiile deosebite cu speranța că ele își vor găsi o rezolvare prin im9licarea comunității.
JURNAL ADMINISTRATIV– realizator Cătălin BUTOIU
Joi, 19.15 – 20.15 (direct).
Reprezentanți ai Primăriilor, Consiliilor Judeţene şi ai Prefecturilor sau ai instituţiilor aflate sub coordonarea acestora prezintă informaţii din sfera lor de activitate. Emisiunea este interactivă, astfel încât telespectatorii pot interveni în direct, telefonic, pentru a adresa întrebări invitaților.
CU CĂRŢILE PE FAŢĂ – realizator Adrian POPA
Marți, 19.15 – 20.15 (direct).
Emisiune-dezbatere ce abordează subiecte de actualitate din toate domeniile. Invitaţii au puncte de vedere diferite asupra subiectului abordat. Emisiunea este interactivă, astfel încât telespectatorii pot interveni în direct, telefonic, pentru a adresa întrebări invitatului.
MUSCELUL ÎN 7 ZILE – realizator Sterian PRICOPE
Sâmbătă şi duminică, 20.30 – 21.00 (înregistrare).
Emisiune de analiză şi comentarii asupra principalelor evenimente petrecute în săptămâna care se încheie. Domeniile abordate, în secţiuni distincte, sunt: administraţie, social, politic, economic, cultură şi sport, precum şi o secţiune dedicată „declaraţiei săptămânii”, declaraţie ce aparţine unei personalităţi ce activează într-unul din domeniile amintite anterior.
EVENIMENT CULTURAL (emisiune culturală)
Luni, 17.00 – 18.00 (înregistrare).
Evenimentele culturale (expoziţii, lansări de carte, etc.) găzduite şi realizate de instituţiile de profil, sunt prezentate pe larg în cadrul acestei emisiuni. Aici sunt prezentate, dincolo de evenimentul în sine, detalii tehnice şi informaţii din domeniul artelor. Acestea sunt furnizate de către specialişti în domeniu, protagonişti sau invitaţi ai evenimentelor respective.
IDENTITĂŢI CULTURALE (emisiune culturală) – realizator Carmen NICOLESCU
Miercuri, 19.15 – 20.15 (direct/înregistrare).
Dincolo de aspectele care ţin de activitatea administrativă a unei comunităţi, foarte importantă este activitatea de conservare şi promovare a tradiţiilor şi valorilor locale și regionale. În acest sens am gândit emisiunea „Identităţi” care îşi propune să recompună din identităţi individuale, identitatea de necontestat a zonei noastre de acoperire. Activităţi diverse şi personalităţi care se „consumă” la nivel de amatori şi sub patronajul diverselor instituţii de sunt subiectele acestei emisiuni. Toate localităţile din zona căreia ne adresăm sunt avute în vedere, iar telespectatorii noştri au posibilitatea de a interveni în direct pentru a ne vorbi despre cei care dau identitate comunităţilor pe care le reprezintă.
AMINTIRI ŞI ISTORIE (emisiune educativă) – realizator Ema POPA
Trăitori ai unor evenimente istorice majore mai sunt puţini. Timpul a trecut peste supravieţuitorii celui de-al doilea război mondial, peste cei care au trecut prin închisorile comuniste sau peste revoluţionarii care s-au refugiat în munţi ca semn al revoltei. Aceşti puţini supravieţuitori şi poveştile lor şi ale celor care au murit langă ei în tranşee, lagăre sau în închisori sunt căutaţi şi lasaţi să vorbească. Este o încercare de păstrare pe peliculă a unor oameni care, poate, mâine nu vor mai fi, dar în acelaşi timp şi a unor lecţii de istorie predate de profesori care nu au învăţat din cărţi, ci din viaţă.
LADA DE ZESTRE (emisiune educativă) – realizator Ema POPA
Argeşul, Dâmbovița și Oltul, în general, şi Muscelul în special, s-au întemeiat şi s-au dezvoltat prin meşteşugari, cultivatori ai pământului şi crescători ai animalelor. Căutaţi în micile comunităţi rurale sau la periferia oraşelor, păstrătorii tainelor vechilor meşteşuguri acceptă să-şi spună secretele în faţa camerelor de filmat. Este un demers la limita dintre jurnalism şi arhivă istorică, pentru că meşteşugurile tind să dispară odată cu ultimii meşteri. Din sate cu sute de olari a mai rămas doar un bătrân care poate să spună toate etapele prelucrării lutului pentru a ajunge vase; din miile de femei care se întreceau de sărbători în frumuseţea costumelor populare, doar câteva bătrâne mai ştiu toate secretele războiului de ţesut, ale prelucrării firelor de in sau de cânepă, ale vopsirii lânii cu soluţii naturale. Dogari, făuritori de intrumente muzicale, crescători de animale cu reţetele lor unice de preparat produse tradiționale – sunt subiecţii acestei emisiuni.
AVANGARDA PERFORMANȚEI (emisiune educativă) – realizator Răzvan BUCȘOIU
Vineri, 15.45 – 17.15 (înregistrare).
Elevii de liceu vor fi provocați să descopere, să-și asume și să promoveze localitatea și școala căreia îi aparțin. Teste de cultură generală locală și regională, combinate cu provocări din domeniul antreprenorial, vor constitui baza de discuție într-o emisiune care își propune să trezească în conștiința tinerilor elevi mândria de face parte din comunitate și, de ce nu, de a-i determina să caute și să pună în practică idei pentru dezvoltarea individulă și colectivă.
ASOCIAȚIA CREȘTINĂ BETEL (emisiune religioasă)
Luni, 18.30 – 19.15/ Vineri 18.15 – 18.45 (înregistrare).
Înregistrarea serviciului religios realizat la Asociația Creștină ”BETEL” din Câmpulung.
JURNAL DE CĂLĂTORIE – realizatori Ema POPA, Adrian POPA
Reprezintă o serie de reportaje de călătorie şi este o invitaţie la evadare din cotidian. Sunt prezentate destinaţii de vacanţă, dar nu ca promovare a staţiunilor turistice, ci ca o încercare de educare a turistului pentru a ieşi din hotel sau de pe plajă ca să descopere clădiri, localităţi istorice, locuri deosebite. Seria de reportaje se bucură de o reală apreciere a telespectatorilor care propun realizatorilor locuri de descoperit sau destinaţii de vacanţă. Pentru a-i stimula pe telespectatori să se bucure de propriile vacanţe şi să caute cât mai multe informaţii despre locurile în care au ajuns, echipa care lucrează la „Jurnal de călătorie ” a realizat un concurs prin intermediul căruia cele mai frumoase poveşti de vacanţă comentate şi filmate de către telespectatori primesc drept premiu montajul unui film care este difuzat pe postul nostru de televiziune.
POPULAR MUSCEL TV
Vineri, 21.45 – 22.45 (direct/înregistrare).
Creatorii şi interpreţii de muzică au o seară specială vinerea, când sunt invitaţi să cânte dar să şi vorbească despre viaţa şi cariera lor. Emisiunea a fost o rampă de lansare pentru numeroşi artişi care au confirmat că sunt valoroşi prin premiile naţionale câştigate. În condiţiile în care zona muzicală este o industrie destul de agresivă în România, cu potenţial de evoluţie rapidă a celor mai puţin valoroşi, emisiunea încearcă să selecteze invitaţii, astfel încât la telespectatori să ajungă muzică de calitate.
MUZICA EUROPEI
Miercuri, 17.00 – 18.00 / Sâmbăta 15.45 – 16.45 (înregistrare).
În urma parteneriatului încheiat cu RadioTeleviziunea ARTIS din Bruxelles, Muscel TV primește și are acordul de difuzare pentru această emisiune care promovează artiști europeni din domeniul muzical, prezintă programul principalelor evenimente muzicale din țară și din Europa și aduce informații despre comunitatea românească din Belgia.
TRANSMISIUNI ÎN DIRECT
Grila de program a postului de televiziune MUSCEL TV este completată cu transmisiuni în direct ale celor mai importante evenimente, din diferite domenii de interes regional:
© - MuscelTV. Toate drepturile rezervate.