A FOST APROBAT BUGETUL LOCAL LA CÂMPULUNG

         

                    Ieri a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Local Câmpulung privind aprobarea Bugetului Local pentru anul 2026. Odată ce bugetul a fost aprobat pot fi demarate proiectele care sunt în planul administrației locale pentru anul în curs.

                   Bugetul Local pentru anul 2026 a fost aprobat ieri, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Câmpulung. Veniturile pentru Secțiunea de funcționare sunt de 80 de milioane de lei, iar pentru dezvoltare de 150 de milioane de lei. Sunt prinse aici, atât cofinanțările pentru investițiile prin programele naționale, dar și cheltuielile cu documentațiile aferente proiectelor care urmează a fi depuse. Printre subiectele discutate în cadrul întâlnirii de ieri s-au numărat și două care au fost susținute intens de consilierii PNL. Primul subiect se referă la investițiile cerute de grupul liberal la Liceul cu Program Sportiv, în special pentru reparațiile acoperișului de la internat. Potrivit primarului Elena Lasconi, banii au fost prinși în buget.

Live

Un alt subiect este cel al bugetului paticipativ. La această solicitare, edilul Lasconi a afirmat că ar trebui prinși bani anul acesta pentru a putea funcționa abia anul viitor.

Live

Bugetul a fost votat de Legislativul câmpulungean, iar acum administrația locală poate implementa proiectele pe care le are în plan anul acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *