Copacul care stătea să cadă peste chioșcul de ziare de lângă Grădina Publică a fost tăiat ieri. Dimensiunea arborelui a fost cauza pentru care administrația locală a apelat la serviciile unui alpinist utilitar pentru a-l pune la pământ.
Zăpada abundentă din iarna ce a trecut a făcut ca un arbore din Grădina Publică să se aplece atât de tare încât trunchiul să atingă chioșcul de ziare aflat lângă gard. În timpul vijeliilor care au avut loc de curând, crengile se aplecau amenințător către trecători. Astfel, autoritățile locale au luat avizele necesare, iar ieri a fost tăiat.
Potrivit directorului ADP, vor urma și alte tăieri, dar numai în baza cererilor și a avizelor obținute, ținând cont și de faptul că, în cartiere, localnicii nu se înțeleg privind necesitatea tăierii arborilor.
Solicitările de tăieri de arbori sunt multe, iar autoritățile trebuie să cântărească bine decizia de tăiere. Cât despre plantările aferente, Primăria găsește câte un program special prin care să fie plantați sute de copaci, dar de care nu are nimeni grijă de ei și se usucă din primul an, așa cum s-a întâmplat și până acum.
