Accident rutier produs în urmă cu puține momente în orașul Mioveni, Sunt implicate două autoturisme, iar la fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Mioveni cu o autospecială pentru asigurarea măsurilor specifice, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat cu o ambulanță SMURD.
Posibil două victime. La caz a fost alocat și un echipaj al SAJ.
În incident au fost implicați doi tineri. Pentru unul dintre ei, în vârsta de 23 de ani, a fost nevoie să se execute manevre de extragere, aceasta fiind în imposibilitatea de a se evacua pe cont propriu.
Paramedicii SMURD au preluat victima extrasă de către pompieri, aceasta prezentând, la prima evaluare, traumatisme la membrele superioare și la membrul inferior drept.
Ambii pacienți sunt transportați la spital.