În timp ce alte unitati nu au fonduri suficiente, la spitalul Municipal Câmpulung se fac analize medicale fara liste de asteptare. Care sunt conditiile ce trebuie îndeplinite – aflați din materialul urmator.
Spitalul Municipal Câmpulung are fonduri disponibile pentru analize de laborator, care pot fi efectuate gratuit pacienţilor asiguraţi. Pentru a beneficia fără plată de acest tip de servicii este necesară o trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist, în funcție de diagnostic sau de tipul de investigație. Analizele gratuite sunt disponibile pentru plătitorii la fondul de sănătate, indiferent de statutul lor. Există însă şi câteva categorii care au dreptul la gratuitate, chiar dacă nu contribuie la fondul destinat asigurărilor sociale de stat, respectiv: copiii până la vârsta de 18 ani, elevii, ucenicii şi studenţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani şi care nu au venituri din muncă, femeile însărcinate şi lăuzele care nu au nici un venit sau care au venituri situate sub salariul minim brut pe economie, cele care se află în concediu medical, concediu medical pentru sarcină şi lăuzie ori în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 7 ani, persoanele care beneficiază de indemnizație de somaj sau alocaţie de sprijin, pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei.
Prin eforturi investiţionale proprii şi cu sprijinul companiei Holcim, dotarea laboratorului Spitalului Municipal Câmpulung a fost permanent îmbunătăţită, acesta având capacitatea de a efectua un spectru larg de investigaţii, precum cele uzuale, dar şi diabetice, cardiace şi metabolice, hepatice, renale, endogrine, oncologice, ginecologice, reumatismale, digestive şi altele. Punctul de recoltare este deschis în policlinică în fiecare zi lucrătoare, între orele 8 – 10, fiind recomandată programarea prealabilă. Conform legislaţiei, pacienţii au dreptul să îşi aleagă singuri laboratorul unde să îşi efectueze analizele.