Caută

Când se va putea circula cu mașina pe Bulevardul ”Pardon”!?

Bulevardul „Pardon” este și acum în stadiul de șantier închis, la trei ani de când au debutat lucrările. Ca să fie deschis traficului rutier ar mai trebui ca intersecția de la Biserica „Sfântul Nicolae” să fie pavată cu piatră cubică. Inspectoratul de Stat în Construcții a făcut control, și în urma procesului verbal din data de 3 noiembrie 2023 a dispus Primăriei să angajeze o firmă specializată care să efectueze o expertiză tehnică asupra lucrărilor executate, până la stadiul fizic actual. În cadrul ședinței Consiliului Local Câmpulung, consilierul Dorin Mirea a vrut să știe în ce stadiu se află Bulevardul „Pardon”, iar primarul Elena Lasconi a fost cea care a afirmat că lucrările vor fi reluate după efectuarea acestei expertize.

Primăria a făcut deja licitația, iar câștigătoare pentru efectuarea expertizei tehnice este o societate cu sediul în București. Pentru serviciile acesteia Primăria va plăti 25.000 de lei. Conform documentației prezentată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, având în vedere că beneficiarul nu poate atesta calitatea lucrărilor executate până în prezent, prin documentele existente la Cartea Tehnică a Construcției, expertul tehnic va analiza și concordanța lucrărilor executate cu proiectul tehnic, cu reglementările tehnice în vigoare, precum și condițiile în care se poate relua execuția lucrărilor de construcție. Expertul tehnic trebuie să întocmească raportul de expertiză tehnică în termen de 30 de zile de la semnarea contractului.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *