Iarna dăruiește multe motive de inspirație, deasemenea, sărbătorile și tradițiile din acest anotimp. Tocmai de aceea, un concurs județean care se desfășoară de mai mulți ani a avut drept temă bucuriile iernii.
Aproximativ 70 de copii din municipiul Câmpulung și localitățile învecinate au venit astăzi să participe la concursul „Sărbătorile de iarnă – tradiții și obiceiuri”. Gazda concursului a fost Școala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”. După ce concurenții s-au așezat în bănci și și-au pregătit cele necesare executării lucrărilor, au risipit emoțiile prin câteva exerciții.
Desen, pictură sau colaj, lucrările participanților la concurs au prezentat aspectele iernii prin diverse tehnici. Ziare, vată, hârtie colorată, acuarele, creioane , toate au fost folosite pentru a crea mici capodopere.
Concursul județean „Sărbătorile de iarnă – tradiții și obiceiuri” se adresează copiilor din clasele primare și are drept scop stimularea elevilor pentru cunoaşterea şi aprofundarea valorilor creştine, implicit a dragostei, respectului şi preţuirii Sărbătorii Nașterii Domnului și dezvoltarea capacităţii de exprimare plastică individuală a elevilor participanți prin compoziţii expresive şi creative, realizate in timp de 60 minute.