O acțiune a brutăriei Dieter s Bread di Câmpulung i-a făcut pe cei care i-au trecut astăzi pragul, să tacă. Nu pentru că nu ar fi avut ce spune, ci pentru că au fost ocupați să deguste bunătățile care se produc aici: de la pâine și produse de panificație la prăjituri și gustări diverse cu un gust ce nu poate fi descris în cuvinte. De aceea, mâine trebuie să mergeți neapărat în strada Traian, nr. 81, să vă convingeți de tot ce vă spunem, participând la degustarea organizată pentru orice doritor.
Dieter s Bread este o afacere de familie, în care produsele se fac artizanal și care au gustul de altădată. Pentru cei care nu au încercat încă pâinea, prăjiturile și toate celelalte preparate de aici, s-a organizat o zi specială de degustare a acestora. Astfel, astăzi a avut loc prima ediție a unei acțiuni în care oricine a putut veni să cunoască mâncare sănătoasă și cu gust desăvârșit.
Diverse sortimente de pâine, salată de vinete cu maioneză, zacuscă, salată de ardei copți, chiftele și prăjituri de toate felurile cu arome și gusturi care te fac sa te lingi pe degete. Toate bunătățile au fost asezonate cu limonadă și cafea.
Pentru a pregăti această acțiune, activitatea din cadrul brutăriei Dieter s Bread a fost suplimentată.
Nici echipa Muscel TV nu a putut rezista gusturilor și aromelor din această zi specială.
Patronul brutăriei, Dieter Gheorghiu, a fost felicitat de participanții la degustare.
Cozile în brutăria Dieter s Bread au fost întreținute astăzi de cei care au venit să cumpere și pentru acasă din produsele fabricate aici – de la baghete cu unt, halapeniu și brânză cedar, la pâine pe vatră de diverse sortimente, dar și produse de cofetărie și patiserie. Trebuie știut că se primesc și comenzi pentru conserve din diverse legume și chiar pentru chiftele delicioase, ca și pentru orice produs vă este pe plac.
Acțiunea degustării de la Dieter s bread, din strada Traian, nr. 81 va continua și mâine , când porțile brutăriei vor fi larg deschise pentru oricine.
Toate produsele marca Dieter s Brad sunt preparate tradițional, la foc de lemne, făcute cu multă pasiune din suflet, pentru suflet. Sâmbătă, 11 iulie între 10.00 și 13.00 vă puteți convinge de acest lucru, dacă alegeți să participați la acțiunea organizată pentru a cunoaște gustul adevărat.
