CURTEA DE ARGEȘ | RAZII ÎN BARURI ȘI CLUBURI DE NOAPTE

       

             Polițiștii Municipiului Curtea de Argeș au acționat cu efective mărite, atât în mediul urban cât și în mediul rural. Au fost efectuate filtre rutiere, dar au fost efectuate și razii în baruri și cluburi de noapte.

            Scopul activităților polițiștilor din municipiul Curtea de Argeș a fost asigurarea ordinii publice, a disciplinei rutiere, prevenirea faptelor săvârșite cu violență, a faptelor contra patrimoniului, depistarea persoanelor urmărite, respectarea normelor de comerț, a măsurilor de pază și respectarea normelor privind consumul produselor din tutun. În cadrul acțiunii, au fost legitimate și verificate în aplicațiile informatice ale Poliției Române 124 de persoane, au fost verificate 68 de autovehicule, au fost efectuate 44 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea persoanelor care aleg să conducă după ce au consumat alcool sau substanțe cu efect psihoactiv. Pe raza municipiului Curtea de Argeș, a comunelor Domnești și Corbi, polițiști au verificat șase societăți comerciale (baruri, discoteci, cluburi de noapte), iar în urma abaterilor constatate în locațiile verificate, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale cu o valoare de peste 70.000 de lei. De asemenea, la verificările în trafic au luat parte și reprezentanții Registrului Auto Român, fiind reținute 6 certificate de înmatriculare pentru abateri privind sistem de iluminare neconform, anvelope uzate și sistem de evacuare modificat. Tot în cadrul acțiunii au fost depistați doi conducători auto care au consumat alcool înainte de a se urca la volan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *