În după-amiaza de joi, 20 iunie, Școala Gimnazială „Nanu Muscel” din Câmpulung a organizat un spectacol artistic pentru marcarea finalului de an școlar, iar cu detalii în acest sens vom reveni în ediția de luni a Jurnalului Muscel TV. Tot joi, dar în prima parte a zilei, Casa de Cultură „Tudor Mușatescu” din Câmpulung a organizat la Big & Small expoziția de pictură și desen „Trepte spre tainele cunoașterii”, iar lucrările expuse au fost realizate de elevii cursanți ai cercului „Alexandru Donici” din cadrul Casei de Cultură „Tudor Mușatescu”.

Complexul Comercial Big & Small a găzduit joi, 19 iunie 2025, vernisajul expoziției „Trepte spre tainele cunoașterii”, organizată de Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”. Lucrările expuse sunt realizate de cursanții Cercului de Pictură și Desen „Alexandru Donici” din cadrul Casei de Cultură „Tudor Mușatescu” din Câmpulung, iar directorul instituției, prof. Liviu Iana și artistul care se ocupă de îndrumarea elevilor, pictorul Liviu Cioacă au oferit detalii despre acest eveniment.
Prezentarea integrală va fi difuzată într-o ediție a emisiunii Eveniment Cultural la televiziunea Muscel TV, iar expoziția poate fi vizitată până la data de 30 iunie 2025.
