Au fost momente de panică în această dimineață la Câmpulung, după ce microbuzul în care se aflau jucătorii și staff-ul tehnic al echipei de fotbal FC Dinamo II București a fost implicat într-un accident rutier. A fost activat Planul Roșu de Intervenție în Argeș, iar la fața locului au ajuns rapid 11 echipaje de pompieri, alături 6 de echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și chiar un elicopter SMURD! Microbuzul, în care se aflau 18 persoane, dintre care 7 adulți și 11 copii, a ieșit de pe carosabil, a rupt un gard și izbit frontal într-un copac. Din păcate, maseurul echipei Dinamo II, a decedat, iar mai mulți jucători au ajuns la Spital. Antrenorul echipei, Adrian Ropotan, ajuns și el la spital, a fost operat!
* Știre în curs de actualizare
