ÎN ARGEȘ S-AU NĂSCUT 12 BEBELUȘI ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ

                     Estimată la aproximativ 18,8 milioane de locuitori în 2026, cu o scădere anuală de peste 0,5%, populația României a intrat într-un declin accentuat. Acest proces este cauzat de sporul natural negativ, îmbătrânirea demografică și migrația externă. Astfel că, în decurs de o săptămână, în Argeș au fost văzut lumina zilei doar 12 nou născuți. În perioada Paștelui, la maternitatea Spitalului Județean de Urgență Pitești au avut loc opt nașteri, tot atâtea femei devenind mame în perioada 10-14 aprilie. În Vinerea Mare, 10 aprilie, s-au născut două fetițe, fiecare cântărind 2.880 de grame, prin operație cezariană. În Sâmbăta Paștelui a venit pe lume un băiețel de 3.750 de grame, născut pe cale naturală. Duminică, în prima zi de Paște, au fost înregistrate două nașteri: o fetiță de 3kg, născută natural, și o alta de 2kg380 de grame, prin operație cezariană. În a doua zi de Paște, luni, 13 aprilie, s-a născut un băiețel de 3kg100  prin operație cezariană. Marți, pe 14 aprilie, au venit pe lume alți doi copii: o fetiță de 1.900 de grame și un băiețel de 2.920 de grame, ambii născuți prin operație cezariană. Nașterile au decurs fără complicații, iar toți nou-născuții sunt sănătoși și urmează să ajungă acasă, alături de mamele lor, în perioada următoare. La spitalul din Câmpulung în aceeași perioadă au venit pe lume patru bebeluși, o fată și trei băieți. Conform ultimelor recensăminte din 2021, la nivel național, de la un maxim istoric de peste 23 de milioane în anii ’80-’90, populația a scăzut constant, ajungând la sub 20 de milioane. Se observă, deasemenea, o scădere a ponderii populației tinere (0-14 ani) și o creștere a celei vârstnice (65+ ani), punând presiune pe sistemul de pensii și sănătate.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *