Casa Județeană de Pensii Argeș ne-a remis spre difuzare un comunicat în atenția elevilor și studenților beneficiari de pensie de urmaș. Aceștia au obligația să își depună adeverința de elev sau de student la instituția mai sus amintită, în caz contrar, vor pierde drepturile bănești.
Conform prevederilor art. 74 lit. b) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
Pentru evitarea suspendării din plata pensiilor de urmaș, este obligatorie depunerea adeverinței de elev/student, la Casa Județeană de Pensii Argeș, la începutul fiecărui an școlar:

- pentru elevii în vârstă de peste 16 ani, perioada de depunere a adeverinței școlare în original este 8 – 18 septembrie 2025.
- pentru studenți, perioada de depunere a adeverinței universitare în original este 1 – 10 octombrie 2025.