INCENDIILE DE VEGETAȚIE PROVOACĂ PAGUBE ÎNSEMNATE ÎN ARGEȘ

La sfârșitul săptămânii trecute, pompierii argeșeni au intervenit la nouă incendii de vegetație. Flăcările au mistuit peste 10.000 de metri pătrați de vegetație uscată și mărăciniș, dar au distrus și mai multe anexe construite din lemn. Temperaturile ridicate din ultima perioadă au fost un factor important în cazul izbucnirii incendiilor de vegetație uscată din județul Argeș. Flăcările au mistuit vegetație uscată și mărăciniș, miriște, deșeuri menajere și au fost afectate anexe construite din lemn. În comuna Merișani au ars 2.500 kg deșeuri menajere, la Buzoești au ars aproximativ 1.000 mp de vegetație uscată și mărăciniș, în comuna Mălureni au ars circa 350 mp de vegetație uscată, iar flăcările s-au propagat și la o anexă din lemn. La Suseni au ars 1.000 de mp de miriște, la fel ca și în comuna Ungheni , acolo unde, flcărăile s-au propagat și la un gard din lemn, dar și la 100 kg lemne dintr-o anexă. La Rătești au ars circa 200 mp de vegetație uscată, în jur de 10 mp dintr-o anexă dezafectată și aproximativ 100 kg de deșeuri. Incendii de vegetație au avut loc și în orașe. Este vorba despre Costești unde au ars circa 2.000 mp de vegetație uscat și Mioveni, unde au avut loc două incendii, în urma cărora au ars circa 5.500 mp de vegetație uscată și mărăciniș. Autoritățile atrag atenția asupra faptului că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise! Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice. Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *