INVITAȚI SPECIALI LA MUSCEL FM

Muscel Fm este un radio mereu bun de ascultat, cu o varietate de muzică dar și de invitați, care te binedispun oriunde ai fi. Cel mai bun exemplu este și cel din emisiunea „Ore de Vârf” din această dimineață, în cadrul căreia un invitat special a povestit câte ceva despre viața și activitatea sa.  Muscelenii care au ascultat Muscel Fm în această dimineață, au avut o viață mai frumoasă. Și nu spunem întâmplător acest lucru, ci pentru că Ciprian Neculăescu l-a avut ca invitat în programul său „Ore de Vârf”, pe Dan Șipoteanu, un binecunoscut om de afaceri câmpulungean și deopotrivă artist, solist în trupa DeLAFun. Muzica trupei din care face parte Dan Șipoteanu este una specială, în care tradiția și modernul se împletesc remarcabil, fiind imposibil să nu-ți ajungă la suflet. Trupa De La Fun este formată din membri din Câmpulung, Vâlcea Pitești, București și Târgu Mureș. ”Asta-i viața” este cea mai cunoscută melodie a grupului, care nu lipsește din repertoriul niciunei petreceri de când a fost compusă, de acum mai bine de un deceniu. Dan Șipoteanu este foarte mulțumit de activitățile pe care le desfășoară, dar i-ar fi plăcut să fie și antrenor de atletism. Dan Șipoteanu este un om corect și riguros, calități pe care le-a deprins de mic copil, de pe vremea când făcea sport de performanță, astfel că reușește perfect să îmbine viața de familie cu celelalte activități pe care le practică. Un regret al invitatului lui Ciprian Neculăescu este acela că a făcut politică, perioadă pe care o consideră un regres pentru el. În emisiunile viitoare de la Muscel Fm, Dan Șipoteanu va fi invitat să vorbească despre Centrul Olimpic de la Liceul Cu Program Sportiv din Câmpulung. Până atunci rămâneți pe frecvența 94.1 FM oriunde v-ați afla!        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *