LA TRATAMENT PE BANI PUȚINI

Casa Județeană de pensii Argeș anunță că i-au fost repartizate peste 200 de bilete de tratament pentru plecări ce vor avea loc în cea de-a doua jumătate a lunii octombrie. Au rămas bilete și din seriile anterioare pentru care nu au fost solicitări. Repartiția poate fi consultata si pe site-ul instituției www.cjparges.ro. Pentru aceasta serie, cu date de plecare în perioada 17 octombrie – 20 octombrie 2025, ne-au fost repartizate un număr de 212 bilete de tratament balnear în stațiunile 1 Mai, Amara, Căciulata, Călimănești, Covasna, Eforie Nord, Eforie Sud, Felix, Govora, Herculane, Mangalia, Olănești, Pucioasa, Sovata, Techirghiol, Tușnad și Vatra Dornei. Au rămas bilete pentru care nu au fost solicitări în stațiunile:  1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Olănești, Saturn și Vatra Dornei. Eliberarea biletelor se face până pe 14 octombrie 2025, conform planificării care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar. Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie. În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției  de asigurări sociale  din luna anterioară celei în care se face repartiția. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza  actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii septembrie 2025 și biletul de trimitere de la medicul de familie. Plata contribuției individuale se poate face numerar ghișeul bilete de tratament balnear. În intervalul 1 – 24 al fiecărei luni, plata contribuției individuale se poate face și cu cardul. Persoanele interesate pot afla informații suplimentare direct la sediul instituției, ghișeul nr.4, telefonic la nr.0248.222.394, int.118 sau prin e-mail la adresa relatii@cjparges.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *