Liceul cu Program Sportiv din Câmpulung s-a clasat pe primul loc în clasamentul pe medalii la competiția atletică ce s-a desfășurat sâmbătă și duminică la București. Cu 97 de puncte obținute, muscelenii au fost urmați pe podium de CS Dinamo (95p) și CSM București (92p)!
Etapa finală a Campionatului Național de Atletism în sală, competiție la categoria de vârstă juniori sub 18 ani, a fost una cu rezultate excelente pentru atleții legitimați la Liceul cu Program Sportiv din Câmpulung! Muscelenii au obținut 6 medalii dintre care 3 de aur și 3 de argint, rezultate care poziționează, astfel, liceul din Câmpulung pe primul loc în clasamentul cluburilor participante! La concursul de s-a desfășurat sâmbătă și duminică în sala ”Ioan Soter” din capitală, Armando Bănicoiu (antrenoare Daniela Păcioianu) a obținut două titluri naționale, aur la 60m și tot aur la 60mg, ambele cu recorduri personale! Campion național a devenit și David Brîndușoiu (antrenori Ionela și Irinel Cojan) la săritura cu prăjina! Pe locul al doilea și vicecampioni naționali au fost Armando Bănicioiu la 200m, Izabela Bărboi (antrenor Gigi Ivan) și Ștefan Ungureanu (antrenor Daniela Leocă), ambii la săritura cu prăjina.
PODIUM ȘI PENTRU UN SPORTIV DE LA CS MUSCEL
Podium, la Campionatul Național de Atletism în sală a fost și pentru sportivul de la CS Muscel Câmpulung, Andrei Popescu. Pregătit de profesorul Lucrețiu Teodorescu, acesta s-a clasat pe locul 3 în proba de 5.000 m marș, urmat, pe locul 4 de un alt muscelean, Patrick Zevedei. Cu o zi înainte, în proba de 10.000 de metri marș, Andrei Popescu a venit pe locul 4.
Un răspuns
Felicitări, Armando! Suntem mândri de tine! Mult succes în continuare! 💪🎖️