Ieri a fost efectuată recepția lucrărilor la Sediul Administrativ al Spitalului Municipal. Cu toate că proiectul a fost respectat și lucrarea a trecut de comisie, reprezentanții administrației locale nu au fost mulțumiți de unele obiective.
Sediul Administrativ al Spitalului Municipal a intrat în renovare energetică în primăvara anului 2024, firma desemnată câștigătoare fiind din București. Fondurile au fost asigurate printr-un proiect obținut de Primăria Câmpulung cu finanțare prin Programul național de Redresare și Reziliență. Au fost efectuate lucrări de anvelopare, a fost schimbată tâmplăria și a fost reabilitat podul. Ieri a avut loc recepția lucrărilor, care a trecut de comisie. Primarul Elena Lasconi nu a fost mulțumită de lucrările din podul clădirii. Pentru a fi mascată tubulatura era nevoie de montarea unui tavan fals, care nu era prevăzut în proiect și pentru care a fost solicitat Primăriei, suplimentare de fonduri, care nu a fost aprobată. În această situație, managerul Spitalului Municipal afirmă că instituția pe care o manageriază nu a avut, legal nicio implicare în proiectul de eficientizare energetică.
Totodată, managerul Spitalului Municipal a ținut să specifice care sunt, de fapt proiectele pe care unitatea le-a desfășurat în mandatul său, punând accent pe faptul că spitalul nu a pus presiune pe banii publici ai contribuabililor și investește constant.
Chiar dacă edilul Lasconi nu a fost mulțumită de lucrările efectuate, proiectul de eficientizare energetică a trecut de recepția finală.
