A ÎNCEPUT O NOUĂ EDIȚIE MOOT COURT EUROPE 2024 LA COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC „CAROL I”!
În dimineața de 27 noiembrie, Fundația Olanda – România și Colegiul Național Pedagogic „Carol I” din Câmpulung, în calitate de organizatori, au dat startul oficial pentru cea de-a șasea ediție a concursului internațional de procese simulate Moot Court Europe 2024. Proiectul este unic în România și se adresează elevilor de liceu din întreaga lume, inițiativa fiind lansată în premieră la Câmpulung de către cele două instituții în anul 2017, în parteneriat cu mai multe instituții din țară și din străinătate, inclusiv din Statele Unite ale Americii.
Cea de-a șasea ediție a competiției internaționale de procese simulate Moot Court Europe 2024 se desfășoară în municipiul Câmpulung, în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2024. Proiectul este unic în România și reprezintă o șansă deosebită pentru cei pasionați de ideea dreptății, sau interesați de o carieră în domeniul juridic, dar și pentru cei care vor să înțeleagă mult mai bine societatea și să lupte pentru principiile democrației, justiție internațională și un set de valori precum corectitudinea, onestitate educația civică, drepturile omului, egalitatea de șanse, supremația legii și importanța justiției. La Moot Court Europe 2024 sunt circa 100 de participanți, elevi, profesori și experți juridici din Olanda, Polonia, Bulgaria, Slovacia și desigur, din România și din Statele Unite ale Americii, un partener de aici fiind Centrul de Resurse Juridice de la New York, manageriat de Debra Lesser. Într-o întâlnire cu presa, organizatorii competiției de la conducerea Fundației Olanda România și de la Colegiul Național Pedagogic „Carol I” au oferit mai multe detalii despre ediția cu numărul 6 Moot Court Europe 2024.
Echipele vor dezbate un caz fictiv de drept internațional, jucând rolul Apărării și al Acuzării, exact ca într-un proces din sala de Judecată. Pentru ca totul să fie și mai apropiat de realitate, Judecătoria Câmpulung vine în sprijinul proiectului Moot Court Europe și de această dată și pune la dispoziție sălile de judecată pentru desfășurarea unor runde. Președintele Judecătoriei, Alexandru Marian Buicea va face parte din completul de judecată al rundei finale, care va avea loc în data de 2 decembrie. O premieră pentru acest an va fi și faptul că Moot Court Europe se desfășoară simultan cu evenimentele dedicate aniversării Colegiului Național Pedagogic Carol I!
O serie de momente artistice au fost pregătite de caroliști și astăzi, în amfiteatrul instituției, ca urare de bun venit pentru echipele participante.
Declarațiile despre Moot Court Europe, spectacolul și mai multe detalii despre ediția din 2024 vor fi difuzate și într-un episod al emisiunii #AvangardaPerformanței, la televiziunea Muscel TV.