În ultima săptămână, polițiștii argeșeni au desfășurat o campanie pentru combaterea uneia dintre cauzele generatoare de accidente rutiere. A fost vorba despre indisciplina pietonilor prin traversarea străzii prin locuri nepermise. Peste 200 de sancțiuni au fost aplicate de oamenii legii.
Acțiunea polițiștilor argeșeni s-a desfășurat în perioada 20-26 octombrie, și a avut ca obiectiv una dintre cele mai des întâlnite cauze generatoare de accidente – indisciplina pietonală. Oamenii legii au desfășurat activități în zonele cunoscute ca generatoare de accidente. 23 de polițiști au acționat în 21 de zone pretabile pentru astfel de abateri, însă fără ca polițiștii rutieri să se limiteze la acestea. Pentru sporirea eficienței acestor activități, prin educarea celor mai mici participanți la trafic, polițiștii rutieri au desfășurat și 23 de activități de educație rutieră. Au fost aplicate 272 de sancțiuni, iar din totalul acestora, 235 au fost cu avertisment, polițiștii punând accent pe înțelegerea și însușirea de către persoanele care au fost depistate traversând neregulamentar a nevoii de a se proteja prin respectarea regulilor specifice.
Pietonilor le-au fost aduse la cunoștință următoarele recomandări:
– Din punct de vedere legal, pietonii sunt obligați să utilizeze numai trecerile pentru pietoni sau locurile special amenajate și semnalizate pentru traversare;
– Traversarea se face perpendicular pe axa drumului, numai după o temeinică asigurare (din stânga, din dreapta și din nou din stânga), doar atunci când autovehiculele au posibilitatea de a opri în condiții de siguranță (când roata mașinii care se apropie s-a oprit);
– La intersecțiile dirijate prin semafoare, se va respecta cu strictețe semnificația culorii semaforului, fiind interzisă începerea traversării pe culoarea roșie a semaforului destinat pietonilor;
– Dacă în zonă nu există treceri pentru pietoni, traversarea se va realiza numai pe la colțul intersecțiilor, cu atenție sporită acordată traficului;
– Traversarea prin fața sau spatele vehiculelor oprite duce la situații de risc, traficul nefiind vizibil;
– Polițiștii recomandă ca pietonii să nu folosească telefonul mobil, căștile audio sau alte dispozitive care distrag atenția, în momentul traversării;
– De asemenea, polițiștii atrag atenția ca în condiții de vizibilitate redusă (cum ar fi noaptea, ceață sau cu precipitații abundente), pietonii să poarte elemente reflectorizante sau culori deschise și să nu își obtureze câmpul vizual cu obiecte vestimentare voluminoase, astfel încât să poată observa traficul, în special la traversarea drumului.
Siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar respectarea regulilor de circulație poate duce la evitarea unor tragedii.
