Instituția Prefectului – Județul Argeș anunță venirea în întâmpinarea cetățenilor prin ținerea de audiențe în teritoriu. Iar vineri, 21 iunie, ora 17.00, va avea loc prima întâlnire cu locuitorii județului, aceasta urmând să se desfășoare în satul Piscani al comunei Dârmănești. ”Am hotărât să fac aceste întâlniri și discuții cu oamenii în teritoriu, pentru că nu toți au timp – și nici resurse – să vină până la Pitești. Cred că e menirea tuturor șefilor de instituții să iasă din birouri și să comunice cu argeșenii”, susține prefectul de Argeș, Dragoș Predescu.
Programul și localitățile următoare în care se vor ține audiențe vor fi anunțate din timp.