REGINA MARIA EVOCATĂ LA CURTEA DE ARGEȘ

În municipiul Curtea de Argeș a avut loc o manifestare de omagiere a Reginei Maria la sărbătorirea a 150 de ani de la nașterea Majestății Sale. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și de Asociația Dacia Concept. Manifestarea de la Curtea de Argeș a avut loc cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Aceasta a reunit momente de rugăciune, cultură și artă, în cinstea celei care a marcat istoria și spiritualitatea poporului român. Manifestările au început la Catedrala Arhiepiscopală ctitorită de Sfântul Neagoe Basarab, unde a fost oficiată, slujba parastasului Reginei Maria. Popasul cultural a continuat cu o conferință despre Regina Maria, susținută de dr. Mihail Ion Gorgoi, directorul Muzeului Național Bran, de l Lect. Univ. Dr. Cornel Popescu – managerul Muzeului Județean Argeș și de  Anemona Tudor, referent de specialitate. La finalul conferinței Chiriarhul Eparhiei a subliniat calitățile Reginei Maria și dragostea pe care a avut-o față de Neamul Românesc. În Palatul Episcopal, publicul a urmărit spectacolul „1919 Misiune Regală”, realizat și interpretat de Liana Ceterchi, evocând personalitatea puternică și devotamentul Reginei față de țară. Programul a inclus și momente muzicale și culturale deosebite: recitalul „Freamăt de coarde”, susținut de Cvartetul Mood al Operei Naționale din Cluj, coordonat de Vlad Baciu; precum și momentul poetic și muzical „Coloană din cuvinte și cântec”, interpretat de basul Florin Sâmpelean și pianistul Lucian Dușa, artiști ai Operei Naționale din Cluj. Participanții au putut admira și o expoziție de tablouri și fotografii din colecția Muzeului Național Bran, dedicată vieții și moștenirii culturale a Reginei Maria. Prin rugăciune, artă și evocare istorică, evenimentul de la Curtea de Argeș a readus în atenția publicului figura luminoasă a Reginei Maria – simbol al credinței, al demnității și al dragostei de neam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *