SPORT | FC MUSCELUL și ARO CÂMPULUNG AU MECIURI ACASĂ

După o pauză de două săptămâni prilejuită de meciurile reprezentativelor României, în acest sfârșit de săptămână se va relua campionatul la Liga 2, iar la Câmpulung, pe stadionul ”Municipal”, sâmbătă de la ora 11.00, Muscelul va primi vizita formației Olimpia Satu Mare! Cele două echipe se întâlnesc pentru prima dată într-un meci direct, iar pentru ambele formații punctele puse în joc sunt extrem de necesare, având în vedere că ocupă ultimele două locuri în clasament: Olimpia Satu Mare pe locul 21; Muscelul Câmpulung pe 22, ambele cu același număr de puncte, câte 4! „Întâlnim o echipă în suferință de puncte, la fel ca și noi. Înfrângerea cu Șelimbăr a produs dezamăgire și supărare patronului echipei noastre, conducerii clubului și suporterilor. Partida cu Satu Mare este o nouă șansă de a arăta că nu aceasta este valoarea noastră. Este obligatoriu să câștigăm acest meci și vom face tot posibilul să ne impunem.” – a declarat, cu privire la acest joc, tehnicianul muscelean, Alecsandru Popovici. Pentru jocul de mâine, biletele se găsesc la casele de la intrarea principală, iar prețul este cel deja cunoscut: 20 de lei la tribuna a II-a, 30 de lei la tribuna I și tot 30 de lei pentru sectorul rezervat oaspeților. A doua partidă a zilei, pe ”Municipal” se va juca de la ora 15.00, la nivelul Ligii a III-a. În meci contând pentru etapa cu numărul 9 în seria 6, ARO Câmpulung va primi vizita formației CSM Tg. Jiu. Ca și la primul meci, coincidența face ca cele două echipe să fie vecine în clasament și cu același număr de puncte: oaspeții pe locul 9, ARO pe locul 10! Este un meci extrem de important pentru musceleni care și-au propus să părăsească zona din subsol a clasamentului, iar acest lucru nu se va putea întâmpla decât în urma unui succes! Intrarea este liberă! Așadar, microbiștii musceleni au ofertă bogată de fotbal sâmbătă, pe ”Municipal”, cu două partide importante la nivelul eșaloanelor 2 și 3 în fotbalul românesc: de la ora 11.00: Muscelul Câmpulung – Olimpia Satu Mare și de la ora 15.00, ARO Câmpulung – CSM Tg. Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *