Daria Pastoric, singura câmpulungeancă prezentă la turneul de tenis ce se desfășoară în municipiul nostru, a intrat astăzi în competiție. Cum s-a încheiat partida din această după-amiază și când este programat următorul ei meci, aflați din materialul următor, aici la Muscel TV…
În baza sportivă a Clubului „Ceramus” din cartierul Grui au început ieri dimineață calificările pentru cea de-a doua ediție a turneului internațional de tenis feminin, SILVESTER TROPHY – turneu dotat cu premii totale în valoare de 15.000 de dolari! Astfel, pentru o săptămână, municipiul Câmpulung redevine capitala tenisului-spectacol, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, tot în luna septembrie, când la final s-a impus Federica Oana (6-4, 6-4 în finală cu Mara Gae): Evenimentul aduce la start tinere de perspectivă, dar în egală măsură și jucătoare experimentate din țară și din străinătate, aflate în căutare de puncte prețioase în clasamentul mondial! Pentru cei care doresc să urmărească de la fața locului aceste partide, intrarea este liberă, iar pe zgura din baza sportivă Ceramus din cartierul Grui, începând de mâine se anunță meciuri cu adevărat spectaculoase. Muscel TV este partener media al evenimentului!
