SUCCESUL ȘCOLII DE VARĂ STEAM LA CÂMPULUNG: EDUCAȚIE ȘI INOVAȚIE PENTRU COPII

            De curând, Fundația Acasă în Muscel a anunțat încheierea cu succes a Școlii de Vară STEAM, un eveniment educațional dedicat copiilor, găzduit de Biblioteca Municipală „Ion Barbu” din Câmpulung, desfășurat la sfârșitul lunii august și primele zile din septembrie. Cele două cuvinte care descriu cel mai bine acest proiect sunt educație și inovație pentru copii.

             Evenimentul a oferit participanților o săptămână de explorare și experimente interactive, având ca scop principal stimularea creativității și a curiozității. Această inițiativă face parte din programul Școala de Vară STEAM, dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Pepco România și implementat în perioada iulie-septembrie 2026 în județele Argeș, Vâlcea și Gorj, prin Fundația Comunitară Vâlcea. Activitățile educaționale din cadrul Școlii de Vară de la Câmpulung au fost găzduite de Biblioteca Municipală „Ion Barbu”, unde managerul Anca Șendroiu și echipa au colaborat foarte eficient cu organizatorii proiectului, care ne oferă mai multe detalii.

Pe parcursul celor cinci zile, cadrele didactice Anca Pâtea și Andreea Oprescu de la Școala Gimnazială „Nanu Muscel” împreună cu Elena Olteanu, Corina Stoica și Laura Ciolan de la Școala Gimnazială „C.D. Aricescu” au pregătit și susținut activități captivante, utilizând materiale și jocuri noi. Tematica a fost una cuprinzătoare, potrivit Alinei Matache, de la Fundația Acasă în Muscel, acoperind domenii esențiale precum știința și natura, unde copiii împărțiți pe grupe de vârstă au învățat despre rolul animalelor și habitatele lor, ciclul vieții, fenomenele meteo și anatomia corpului uman. Au fost de asemenea ateliere de Tehnologie și Fizică, unde copiii au învățat practic despre proprietățile materialelor, principiile sunetului, forței și mișcării, ingineria filtrării apei și au realizat construcții geometrice. Orarul activităților a fost completat de psiholog Maria Alexandra Ciofu, cu activități menite să dezvolte abilitățile de viață ale participanților și importanța empatiei. O contribuție valoroasă la buna desfășurare a întâlnirilor cu copiii a fost adusă de echipa de voluntare, eleve ale Colegiului Național Pedagogic Carol I, mai precis tinerele Karina Bratu, Alexandra Balea, Marta Bizon, Sara Oprea, Alexia Crinu și Maia Chiosescu, a căror implicare a asigurat un mediu prietenos. De asemenea, Biblioteca Municipală Ion Barbu din Câmpulung a pregătit un punct de atracție surpriză, prezentând modul de funcționare al unei imprimante 3D și au oferit posibilitatea de a experimenta realitatea virtuală prin intermediul ochelarilor VR, facilitând contactul copiilor cu noile tehnologii. Fundația Acasă în Muscel mulțumește tuturor partenerilor, voluntarilor și părinților pentru susținere și se angajează să continue dezvoltarea de proiecte educaționale inovatoare pentru comunitatea locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *