Un câmpulungean este noul șef al Inspectoratului Județean în Construcții Argeș. Ordinul de numire în funcție a fost semnat la începutul acestei săptămâni de ministrul Cseke Atilla.
Inspectoratul Județean în Construcții Argeș, care funcționează în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, este condus începând de ieri de câmpulungeanul Bogdan Gabriel Popescu. Noul inspector șef județean a fost numit în această funcție prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. Bogdan Popescu este inspector în construcții, clasa I, gradul profesional superior și a activat în cadrul Compartimentului Control al ISC Argeș, după ce s-a transferat la această instituție în anul 2022.
Până atunci, Bogdan Popescu a fost încadrat ca inspector superior în cadrul Compartimentului Investiții și Achiziții Publice la Primăria Municipiului Câmpulung din anul 2010.
Vă amintim că Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. este organizat şi funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, finanţată integral de la bugetul de stat, având ca principale atribuții controlul cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniile calităţii în construcţii, amenajării teritoriului şi urbanismului, autorizării executării lucrărilor de construcţii, supravegherii pieţei produselor pentru construcţii și avizării, în condițiile legii, a documentaţiilor tehnico–economice pentru investiţiile finanţate din fonduri publice.
