ZIUA EROILOR A FOST MARCATĂ ȘI ÎN COMUNA LEREȘTI

Ziua eroilor a fost marcată și în comuna Lerești. La toate monumentele din localitate au fost depuse coroane de flori și au fost pomeniți eroii neamului. Manifestările au început la monumentul de la Pojorâta, acolo unde localnicii și elevii școlii de aici au fost prezenți alături de oficialități. După intonarea imnului de stat și oficierea unei scurte slujbe în cinstea eroilor neamului, a avut loc un mic spectacol oferit de copii.   Momentul s-a încheiat cu depunerile de coroane. S-a continuat cu manifestări similare și la monumentul eroului locotenent Dumitru Lazea, la bustul generalului Vasile Milea amplasat în fața Căminului Cultural și la monumentul eroilor din curtea primăriei. Coroane au fost depuse la celelalte monumente de pe raza comunei: cimitirul eroilor Țarină, Căminul Cultural Voinești „Sarmiza Bilcescu Alimănășteanu”, monumentul eroilor Valea Foii și la mormântul generalului Vasile Milea de la biserica Lereștii de Jos ”Înălțarea Domnului”.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *